Efectele nevăzute ale acneei

Efectele nevăzute ale acneei

Dragi prieteni,

Începem luna martie cu o campanie care are un subiect foarte sensibil și atât de des întâlnit – Efectele nevăzute ale acneei

La nivel mondial, aproximativ 300 de milioane de persoane suferă de acnee, majoritatea fiind adolescenți și tineri.

Deși privită de mulți drept o afecțiune ușoară, acneea nu este o problemă de sănătate ce trebuie tratată cu superficialitateDin cauza acestei probleme și a frustrării pe care o poate provoca, mulți adolescenți se simt forțați să facă niște schimbări de viață majore, schimbări care de obicei nu reflectă adevaratele lor nevoi și dorințe.

Efectele ascunse ale acneei asupra adolecenților:

  • Tristețe;
  • Accese de furie, țipete;
  • Retragerea socială;
  • Sensibilitate extremă la criticism;
  • Lipsa interesului față de activități, mai ales față de cele care înainte; aveau o importanță mare;
  • Prezența sentimentului de vină;
  • Prezența sentimentului că sunt nedemni de iubire și atenție;
  • Lipsa entuziasmului și a motivației

Într-adevăr, multe studii au arătat că persoanele care suferă de acnee prezintă simptome de anxietate și depresie, precum și sentimente de stimă de sine scăzută. Aceste aspecte pot afecta performanța profesională sau școlară.

Iar aceste efecte pot dura decenii întregi, deoarece acneea nu se oprește în mod miraculos atunci când împlinești 18 ani! De fapt, tot mai multe persoane adulte suferă de aceasta afecțiune. Epuizați de erupțiile recurente pe durata întregii vieți adulte, majoritatea, pur și simplu, renunță la tratament și suferă în tăcere – în special deoarece consecințele psihologice ale acneei nu sunt proportionale cu gravitatea acesteia.

Asociația Programați pentru Succes și-a propus să susțină tinerii și adolescenții care se confruntă cu această problemă oferind ședințe private și de grup în care să căutăm împreună soluția pentru problema fiecăruia. Așteptăm alături de noi cât mai mulți  medici dermatologi dispuși să fie prezenți la ședințele de grup.

Primul eveniment va avea loc online, pe 9 martie, ora 18.00, unde așteptăm să se înscrie cât mai mulți tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, care se confruntă cu această problemă. Vom desfășura câte o ședință de grup în fiecare săptămână, timp de minim 3 luni, și vom dezbate, rând pe rând, toate efectele nevăzute pe care acneea le provoacă. Vom găsi soluții și vom avea grijă ca fiecare participant, după parcurgerea unui minim de 4 ședințe, să-și recapete încrederea în sine, să accepte problema și să găsească cea mai bună cale de a o rezolva.  

Fii alături de noi și donați pentru a putea susține acest proiect cât mai mult timp. Banii vor fi folosiți atât pentru asigurarea de suport psihic, constând în ședințe de dezvoltare personală, cât și în sprijinirea financiară pentru achiziționarea diverselor rețete prescrise de medicii specialisti pentru copii cu posibilități financiare reduse.

Vă puteți înscrie completând formularul de mai jos.